• 0ers_fasada1.jpg
  • 0ers_fasada2.jpg
  • epl_fasada1.jpg
  • epl_fasada2.jpg
  • ers_lobby.jpg
  • medispa_rotator.jpg

Există un loc pe litoralul bulgar al Mării Negre, care de-a lungul anilor și-a păstrat natura, pacea și liniștea. În acest loc, combinația unică de pădure și mare a atras în trecut preoți să ridice mănăstirea „Sf. Sf. Кonstantin și Elena”. Astăzi, hotelurile Estreya Palace și Estreya Residence sunt situate în imediată apropiere a acestui pământ sfânt.

Ca parte a clădirilor mănăstirii la începutul secolului al XX-lea a fost înființată prima stație de vindecare cu struguri - Hotelul„Sf. Constantin”, care a dat naștere stațiunii turistice bulgare la Marea Neagră. Dinamica timpului și evenimentele politice au afectat aspectul și numele acestei clădiri: până în 1957 a fost cunoscută sub numele de Hotel Sf. Constantin, din 1957 până în 2003 sub numele de Hotel Praga, iar din 2004 a fost reconstruită și redenumită Hotel „Estreya Palace".

Astăzi, vechea tradiție a vindecării cu struguri este reînviată la centrul SPA Estreya. Terapiile și procedurile unice pentru coasta bulgară a Mării Negre se folosesc de struguri și produse din podgoriile „Belogradec”.

Odată cu construcția Hotelului „Estreya Residence”, aspectul stațiunii s-a schimbat. Păstrând natura, confortul și stilul arhitectural specific bulgăresc, hotelul oferă oaspeților săi un hol spațios, o sală dotată modern pentru sărbători și conferințe, iar la parter se află centrul SPA „Estreya”.

Combinația dintre pădurea pitorească si apropierea de plaja linistita din complex creează condiții pentru o vacanță de neuitat si o bună dispozitie.


винарна

Crama Estreya oferă o gamă largă de preparate rafinate și vinuri de la celebrele crame bulgare de tip boutique. In pivnita de langa crama se produce vin din podgoriile satului Belogradets.

citeşte mai mult...

spa estreya

Apa minerală din „Sf. Constantin și Elena” tratează cu succes bolile cardiovasculare, bolile aparatului locomotor și ale sistemului nervos funcțional.

citeşte mai mult...

congress

Apropierea de orașul Varna și disponibilitatea diverselor posibilități de amenajare a holului și a sălilor multifuncționale fac din complexul „Estreya” un loc atractiv pentru organizarea de forumuri și conferințe.

citeşte mai mult...

congress

Cum să ajungeți la Estreya Palace Hotel și Estreya Residence Hotel


Pe șoseaua Varna-Golden Sands (E87) intrați în bifurcația spre St.St. Constantin și Elena”. După ce treceți de punctul de control al poliției la prima intersecție, continuați drept. Dupa aproximativ 100m, cand faceti dreapta la prima intersectie, veti gasi intrarea in Hotelul Estreya Residence, continuand inca 100m veti ajunge la intrarea in Hotelul Estreya Palace.

GPS coordinates: 43°13'51.6"N 28°00'36.0"E (43.231000 28.010000)


  • Telefon Estreya Residence: +359 52 361135 / 361014
  • Telefon Estreya Palce: +359 52 361135 / 361014
  • Email: parkhotel.estreya@abv.bg
  • Telefon "Departamentul de Reabilitare": +359 52 702582